Ce parte din Soare ar fi ”distrusă”. Explicația oamenilor de știință, care este realitatea, de fapt
În ultima perioadă, a circulat pe internet o informație conform căreia „o parte a Soarelui este distrusă”. Deși pare apocaliptică, informația se referă la un fenomen spectaculos, dar normal, de fapt, petrecut în luna februarie a acestui an, după cum au explicat și oamenii de știință.
Ce parte din Soare ar fi ”distrusă”
Un articol cu titlul „O parte a Soarelui este distrusă” a făcut ocolul internetului în ultima perioadă. Paradoxul este că în cadrul articolului însuși, până la urmă, e contrazisă chiar afirmația din titlu.
De fapt, el se referă la un eveniment solar spectaculos ce a avut loc în luna februarie a acestui an, când o proeminență solară masivă – un nor mare de plasmă densă – a izbucnit de pe suprafața Soarelui, apoi s-a învârtit în jurul polului nord solar, într-un vârtej.
Scott McIntosh, fizician și director adjunct la Centrul Național pentru Cercetări Atmosferice din Boulder, Colorado, a declarat pentru Space.com că nu a observat nimic asemănător acelui vortex din februarie.
Totuși, proeminențele solare masive nu sunt un fenomen neobișnuit. Acestea, alături de petele solare, sporesc în intensitate pe măsură ce ne apropiem de perioada de „maxim solar”.
Explicația oamenilor de știință, care este realitatea, de fapt
Activitatea Soarelui crește sau scade în cadrul unui ciclu de 11 ani, cunoscut ca ciclul Schwabe. Între 1826 și 1843, astronomul amator german, Heinrich Schwabe, a observat Soarele și a descoperit că se rotește în jurul propriei axe o dată la fiecare 27 de zile.
El a mai notat că steaua sistemului nostru planetar trece prin perioade liniștite, când petele solare nu se zăresc, până la faza maximă de activitate, când a putut zări peste 20 de grupuri de asemenea pete.
La acest moment, activitatea solară este în creștere, cu un maxim solar prevăzut a avea loc aproximativ în iulie 2025, conform NOAA.
Totuși, o altă echipă de cercetători consideră că pot face predicții mai bune prin observarea „gogoșii” magnetice ce se formează la 55 de grade latitudine în ambele emisfere ale Soarelui.
Aceste formațiuni migrează către ecuatorul solar unde se întâlnesc și se anulează reciproc, ceea ce echipa a denumit ciclul terminator Hale.
„La fiecare ciclu solar, acesta se formează la 55 de grade latitudine și se deplasează către polii solari”, a explicat McIntosh referindu-se la fenomenul respectiv.
Este foarte curios și există un foarte mare „de ce?” în jurul lui. De ce se deplasează doar către poli o singură dată, apoi dispare, dar reapare, ca prin magie, 3-4 ani mai târziu, în exact aceeași regiune?”
Observații ca cele făcute în februarie, precum și datele de la satelitul Solar Orbiter al Agenției Spațiale Europene, îi pot ajuta pe cercetători să înțeleagă mai bine aceste procese. Dar, nu te teme: în mod categoric, Soarele nu este distrus.